Matei 5:21-48 | Itinerar Biblic | Episodul 67

Itinerar Biblic

Folosind terminologia Mântuitorului din debutul Predicii de pe munte – de care ne ocupăm – spunem și noi: Binecuvântați sunt cei ce caută să obțină prin orice mijloace înțelepciunea care duce la mântuire și-i păstrează pe calea sfințeniei! La reîntâlnirea noastră, vă invităm să ne apropiem – cu sfială și cu încântare – de Cuvântul lui Dumnezeu și de cuvintele Domnului Isus.

Discursul acesta hristic conținut de Ev. Lui Matei în cap. 5-7 este unul dintre cele mai greșit înțelese și puțin aplicate pasaje biblice. De multe ori utilizatorii, cititorii iau un verset de ici-de colo de pe parcursul acestei cuvântări și-o folosesc după cum le pică bine, fără a ține prea mult cont de contextul și semnificația din original. Spuneam că o posibilă grilă de analizare și înțelegere a Predicii de pe munte – care îi are în vedere pe supușii Împărăției, cetățenii peste care domnește Regele Isus – evidențiază relaționarea acestora: cu ei înşişi (Matei 5:1–16), cu Legea (Matei 5:17–48), cu Dumnezeu (Matei 6) și unii cu alții (Matei 7). Sau, dacă o vreți mai simplu, primele 16 versete schițează portretul adevăratului creștin, iar restul Predicii – comportamentul care derivă din acest caracter.

Data trecută am trecut peste fericirile cuprinse în primele versete, și ne-am reamintit caracterul de sare și lumină al creștinului – acestea ducându-ne la concluzia că adevărata neprihănire este interioară... dar și păcatul este tot o noțiune interioară și particulară! După ce stabilește deci semnificația adevăratei neprihăniri, Domnul explică și semnificația păcatului. Iar tema întregii cuvântări ar putea fi desprinsă – în contextul celor trei capitole – din pasajul 5:17-20: adevărata neprihănire, vizavi de neprihănirea cărturarilor și fariseilor (aceștia fiind cei considerați de popor drept modele și învățători în cele spirituale! Mântuitorul însă le-a observat și dat pe față superficialitatea, viclenia și formalismul – fapt pt care ei L-au urât sistematic. (Mat. 5:20)

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Este foarte important să înţelegi ce vrea să spună Domnul Isus aici. Fariseii aveau un nivel înalt de pregătire într-ale legii, pe care ei îl considerau neprihănire, însă asta nu era de ajuns. Cum am putea noi să depăşim neprihănirea lor? Prin eforturile noastre este imposibil. Așadar, avem nevoie ca Hristos să facă acest lucru pentru noi.Hristos declarase ferm că nu a venit să abroge Legea, ci s-o împlinească – și se va vedea că Mântuitorul a împlinit întru totul legea în viața, ca și în moartea și învierea Sa! Cu toate că Duhul Sfânt nu apare în Predica de pe munte, e clar că nu putem practica învățătura lui Isus fără Duhul Sfânt (citiți pentru asta primele versete din Romani 8). Deci nu poţi călca poruncile şi să scapi apoi nepedepsit,și nici nu le poţi respecta prin puterile tale. Singura șansă este să vii la Isus Hristos pentru mântuire, putere şi tărie. Poruncile nu sunt o cale de mântuire, ci un mijloc pentru a-ţi arăta calea spre mântuire, prin acceptarea lucrării lui Isus Hristos.

În continuare în cap. 5, de la vers. 21, Isus Se ocupă de câteva dintre păcatele des întâlnite și periculoase, și ne spune și cum să le confruntăm.

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii: şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. (Mat. 5:21–22)

Aceasta este o afirmaţie extraordinară! Ea înseamnă că dacă te mânii pe fratele tău, eşti un ucigaş! Pretinzi că ţii legea lui Moise? Nu poţi încălca legea şi să scapi. Legea spunea: „Să nu ucizi!”, dar Isus agravează porunca, spunând: „Să nici nu te mânii măcar!” Mânia este asemenea uciderii – care te va aduce mai devreme sau mai târziu înaintea instanțelor... atât omenească, dar și divină! Nu există scăpare dacă te lauzi că Predica de pe Munte este religia ta, iar apoi o încalci în cele mai mici aspecte. Dragul meu, atât tu cât şi eu avem nevoie de un Mântuitor care a împlinit Legea în mod desăvârşit şi care ne poate oferi nouă neprihănirea Lui; și avem nevoie de iertarea pe care a câștigat-o jertfa Lui în folosul nostru!

Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. (Mat. 5:23-26)

Domnul Isus face apel la bunul simț și la cugetul celui implicat într-o asemenea împrejurare; nu lăsa mândria sau insensibilitatea să-ți cauzeze necazuri! Nu aștepa ca fratele sau sora să se înfurie și să facă primii pași într-o direcție care nu anunță nimic bun pt tine! Fă tu primul pas, și fă-l repede... chiar cu prețul neîndeplinirii unui ritual! Căci ce valoare poate avea înaintea lui Dumnezeu bifarea unei tradiții sau obligații spirituale, dacă pe fond există resentiment și neiertare?! Observaţi, vă rog, că Isus spune: „Adevărat îţi spun.” El așază astfel învăţătura Lui mai presus de cea a lui Moise și se pune pe Sine în poziţia Dătătorului legii, precum şi a Celui care interpretează legea.

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. (Mat. 5:27–28)

Timp de mulţi ani, am afirmat public faptul că nimeni altcineva decât Domnul Isus nu a împlinit vreodată Legea. Într-o duminică dimineaţa, după ce repetasem apăsat această afirmaţie, un bărbat voinic cu faţa roşie a venit la mine la sfîrșit și mi-a spus: „Spui mereu că nimeni nu ţine Legea. Vreau să ştii că eu ţin Legea!” Omul era cunoscut ca membru al unei secte, deşi participa și la slujbele bisericii unde slujeam eu... Pentru că tot ținea sus și tare că ţine Legea, i-am spus: „Bine, hai să vedem!” şi i-am arătat versetul 22 care vorbeşte despre faptul că ura este totuna cu uciderea. A declarat ritos că ţine și această învăţătură (deşi eu nu cred că era adevărat!) I-am arătat apoi versetul 28 şi i-am spus: „Aici se spune că şi numai dacă te uiţi la o femeie şi o pofteşti, ai preacurvit. Acum, uită-te în ochii mei şi spune-mi că nu ai făcut asta niciodată.” Avea faţa roşie încă de la început, însă ar fi trebuit să-l vedeţi atunci – se înroşise ca un rac! A șuierat un epitet printre dinţi, s-a răsucit pe călcâie... şi dus a fost! Vreau să-ți spun că, dacă eşti sincer, nu poți pretinde că ţii Legea! Adu-ţi aminte că erau zece porunci. Deşi Matei le menţionează doar pe acestea două, amintite şi de Hristos aici, eu cred că El le-a ridicat pe toate zece la cel mai înalt grad.

O spun mereu: Predica de pe Munte îmi arată că am păcătuit şi că trebuie să vin la El pentru a primi milă şi ajutor. Să afirmi că trăieşti după Predica de pe Munte, în timp ce o încalci mereu, înseamnă să afirmi că Legea nu este importantă.

În următoarele versete, Domnul aplică soluții deconcertante unor situații în care este afectată relația omului cu Legea - (Mat. 5:29–30)

Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

Această recomandare cu aspect de poruncă este mai mult decât aspră, este foarte dură, subliniindu-se astfel încă o dată faptul că nu te poţi ridica la nivelul standardului lui Dumnezeu, și deci ai nevoie de ajutor divin. Nu te păcăli singur pretinzând că ţii Legea, căci nu eşti decât un ipocrit dacă tot continui să faci asta. În cercurile noastre, avem tendinţa de a ne bate pe spate sau pe umăr, de a ne face complimente unul altuia şi de a ne gratula cu felicitări sau merite pentru ceea ce facem... când, în realitate nu suntem decât o ceată de păcătoşi murdari, care nu avem nicio șansă de a intra în cer pe baza a ce facem sau suntem! Predica de pe Munte trebui să te conducă la crucea lui Hristos, unde să strigi după milă. Dacă faci asta, onorezi Legea, dragul meu! Dacă nu, te plâng! Nu încerca să mă păcăleşti că ţii Legea! Ştiu că nu o faci – pentru că mă cunosc pe mine!

S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.” Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte. (Mat. 5:31–32)

Aici Domnul se ocupă de o altă latură sensibilă a relațiilor interumane – căsătoria și relația dintre parteneri... sau ce se întâmplă când această relație nu mai funcționează, ori e pe punctul să cedeze! Domnul trasează clar cadrul în care rezistă discuția despre divorţ. Dacă o persoană divorţează dintr-un motiv care nu este prezentat în Scriptură, omul acela este un preacurvar. Lucrul acesta este în întregime ignorat astăzi în mediile creştine. Şi totuşi, aceasta este (și va fi) Legea în timpul împărăţiei, pentru că vor fi bărbaţi şi femei care vor dori să îşi părăsească partenerii și în perioada aceea. Când vom ajunge la capitolul 19 ne vom ocupa mai în detaliu de problema divorţului.

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. (Mat. 5:33–35)

Domnul Isus afirmă că noi trebuie să fim genul de persoane care nu sunt nevoite să jure. Îmi aduc aminte că, în copilărie, tatăl meu putea merge la bancă şi să împrumute bani, iar după câteva zile se întorcea pentru a semna contractul. Sau putea suna la bancă, iar cei de acolo îi puneau în cont o anumită sumă de bani. Însă, vă rog să mă credeţi că lucrurile stau altfel în ziua de azi. De ce? Pentru că astăzi există mult mai mulţi oameni în care nu poţi avea încredere. Domnul spune că, indiferent de împrejurări, un copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie demn de încredere. Domnul spune:

Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. (Mat. 5:36-37)

Experții în legea iudaică aveau multe modalități de a evita/ocoli legea și de a rupe legămintele – astfel ca promisiunile cuiva să nu mai însemne mare lucru. Aici, Domnul ne sfătuiește pur și simplu să practicăm și să spunem întotdeauna adevărul, și să nu ne simțim obligați – pt că nu suntem recunoscuți ca fideli adevărului – să ne împodobim afirmațiile cu jurăminte. Dacă ești integru, oamenii vor crede ce spui, fără să fie nevoie să te juri sau să-ți dai cuvântul! (Dacă o faci, practic recunoști că de obicei nu ești crezut)! În continuare (Mat. 5:38-39) Domnul se referă la o altă extremă relațională: răzbunarea!

Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. (Mat. 5:38-39)

Practic, legislația vetero-testamentară se va schimba atunci când Hristos va domni în împărăţia Sa (inclusiv așa numita „lege a talionului„ menționată aici, preluată din cărțile lui Moise Exodul, Leviticul și Deuteronomul).

Trăieşti tu în felul acesta sau opui rezistență în fața răului? Avem de învățat un principiu de aici, însă noi trăim într-o vreme în care omul înarmat îşi păzeşte casa. Iar Pavel a putut să spună: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui” (2 Tim. 4:14). Asta, după ce scrisese repetat și apăsat (între altele, în finalul cap. 12 din epistola către Romani): „Nu vă răzbunați singuri... lăsați să Se răzbune mânia lui Dumnezeu... nu te lăsa biruit de rău ci biruiește răul prin bine.”

Trăind după principiile Împărăției, împuternicit de Duhul Sfânt vei putea să întorci celălalt obraz. Asta îmi aduce aminte de irlandezul pe care cineva l-a lovit peste obraz şi l-a doborât la pământ. Irlandezul s-a ridicat şi a întors şi celălalt obraz. Individul l-a doborât din nou la pământ. De data asta, irlandezul s-a ridicat şi l-a bătut măr pe omul acela. Unul care observase toată scena l-a întrebat: „De ce ai făcut asta?” „Păi,” i-a răspuns irlandezul, „Domnul a spus să întorc şi celălalt obraz şi am făcut-o, dar nu mi-a mai spus și ce să fac după aceea... așa că...” (Mat. 5:40–42)

Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.

Dacă ştii un bancher care spune că trăieşte după Predica de pe Munte, arată-i acest verset şi-o să vezi cât de bine te vei înțelege cu el! Haideţi să nu mai fim ipocriţi şi să acceptăm că aceasta este legea împărăţiei. Când Domnul meu va fi pe tron aici pe acest pământ, oamenii vor putea trăi aşa. În zilele noastre, nu putem trăi în conformitate cu legea aceasta. Cu mulţi ani în urmă, arhiepiscopul Irlandei a spus că este imposibil să conduci afacerile naţiunii britanice pe baza Predicii de pe Munte. Mă bucur să onstat că măcar în această privință gândim la fel cu privire la Predica de pe Munte. Deşi conţine principii măreţe pentru creştinul din zilele noastre, Predica de pe Munte nu poate fi aplicată cu adevărat decât atunci când Hristos este pe tron. Cred că lucrul acesta este cât se poate de evident.

În societatea noastră contemporană, multe dintre bisericile bogate afirmă că respectă Predica de pe Munte. Aceasta este ceea ce adunarea primeşte ca hrană constantă duminica dimineaţa, însă dacă te duci la bogaţii din acea biserică şi încerci să obţii ceva de la ei, te asigur că nu vei ajunge prea departe. Duminica ei aud: „Celui ce-ţi cere, dă-i, şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.” Sună extraordinar! Ei cred că Predica de pe Munte este un text extraordinar, însă luni dimineaţa se întorc la afacerile lor încheiate cu sânge rece şi cu banii pe masă. Acesta este, desigur, felul în care funcționează lumea afacerilor din zilele noastre.

Cu toate acestea, în versetele citate mai sus există un principiu măreţ pentru noi şi nu ar trebui să îl pierdem din vedere. Cu siguranţă, noi trebuie să-i ajutăm pe cei aflați în nevoi și există foarte multe fapte creştineşti extraordinare pe care le pot înfăptui credincioşii. De-a lungul istoriei, predicarea Evangheliei a fost urmată adesea de înființarea unor spitale, orfelinate, precum şi de alte acţiuni de caritate (pe care Biblia le numeşte fapte de dragoste). Nu cunosc niciun loc de pe pământ în care acestea să fi precedat Evanghelia, ci întotdeauna i-au urmat. În viaţa unui credincios ar trebui să existe roadele faptelor bune.

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc... (Mat. 5:43–44)

Insist asupra faptului că această regulă este pentru împărăţie. Domnul Isus a ridicat legea lui Moise la cel mai înalt grad. El spune că în împărăţie trebuie să ne iubim duşmanii şi nu să îi urâm. Isus a cerut poporului Său mai degrabă să sufere, decât să-i facă pe alții să sufere! În plus, creștinii se pot sacrifica și pot suferi pentru Domnul și pentru mărturia Lui și-a lor, dar nu le pot pretinde și altora să facă același lucru!

Credincioșii adevărați din zilele noastre operează în baza unui alt principiu. Nouă ni se porunceşte să-i iubim pe toţi credincioşii şi să ne exprimăm dragostea faţă de duşmanii noştri prezentându-le mesajul harului salvator al lui Dumnezeu, care poate să îi ducă şi pe ei în cer. (Matei 5:45-47)

...ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?

Legea nu poruncește nicăieri oamenilor să-și urască semenii. Isus ne sfătuiește să ne rugăm pentru ei și să le facem bine, așa cum Tatăl ceresc ne face nouă. Dacă ne tratăm dușmanii așa cum ne tratează și ei pe noi, nu suntem cu nimic mai buni... Așa cum pe de altă parte nu ar trebui să ne mulțumim cu minimul necesar pe care îl face orice așa-zis creștin; în încheierea acestui capitol, Domnul nostru spune că noi trebuie să fim pur și simplu desăvârşiţi.

Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Mat. 5:48)

Dar este posibil așa ceva? Cum este posibil ca tu şi cu mine să fim desăvârşiţi?

Ei bine, noi suntem acceptaţi în Hristos, Cel preaiubit. Or, nu mai există nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos, iar noi ajungem în Hristos prin credinţa în El. Singura modalitate prin care noi putem ajunge desăvârşiţi este prin credinţa noastră în Hristos – Hristos ne oferă neprihănirea Lui, iar apoi începe procesul lent de sfinţire, prin care Dumnezeu începe să ne transforme după chipul Fiului Său. Cuvântul desăvârșire are de-a face cu maturizarea caracterului nostru, conform modelului Domnului Isus, reluat și îmbogățit/actualizat și-n alte scrieri nou-testamentare (îndeosebi 2 Petru 1 și Galateni 5).

Desigur, acesta ar trebui să fie ţelul fiecărui creştin, și nu uitați că încercarea de a ajunge la desăvârşire prin eforturile noastre personale este absolut zadarnică. Crezi că poţi să mergi la Dumnezeu şi să-I spui: „Uite ce am realizat eu; uite cât de minunat sunt!”, încercând să obţii astfel toată slava pentru tine şi să-L obligi pe Dumnezeu să te mântuiască pe această bază?

Dragul meu, nu vei putea face nimic de felul acesta, pentru că tu şi cu mine nu suntem desăvârşiţi. Cred că vă amintiți acel cântecel, care spune:

Micuţul Jack Homer

Stătea într-un colţ

Şi mânca plăcinta de Crăciun.

Şi-a băgat degetul

Şi a scos o prună,

Zicându-şi: „Ce băiat cuminte sunt!”

Vedem foarte multă religiozitate de felul acesta astăzi. Oameni mărunţi stau împreună, îşi bagă degetul, scot o prună din plăcintă şi spun: „Ce băiat cuminte sunt! Și cred că mai merit o bucată de plăcintă!” Dragul meu, după standardul lui Dumnezeu, tu şi cu mine nu suntem buni! Avem nevoie, așadar, de un Mântuitor.

Aşa cum am văzut, în acest capitol Regele vorbeşte despre neprihănirea pe care supuşii Săi trebuie să o aibă, iar această neprihănire trebuie să o depăşească pe cea a cărturarilor şi a fariseilor. Ei aveau o neprihănire religioasă. De exemplu, Nicodim era un om extraordinar şi era religios. Nu vei putea găsi multe motive să-l critici. Însă Domnul nostru I-a spus: „Trebuie să te naşti din nou” (vezi Ioan 3:1-8). Noi trebuie să avem o neprihănire superioară celei a cărturarilor şi a fariseilor, iar aceasta nu se poate obţine decât prin credinţa în Hristos.

Acestea fiind zise, am ajuns la capătul episodului de azi al parcursului nostru prin Scriptură; am trecut peste capitolul cinci din Ev. După Matei, prima parte a Predicii de pe munte... vă așteptăm data viitoare, pentru că mai avem multe de învățat! Pe curând, deci!