Ioan 1:1-18 — De Ce a Fost Scrisă Evanghelia lui Ioan
Manage episode 393869442 series 3547040
La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
Acesta era la început cu Dumnezeu.
Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.
În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.
A fost un om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toţi să creadă prin el.
Nu era el lumina, ci a venit ca să mărturisească despre lumină.
Lumina adevărată era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om.
El era în lume şi lumea prin El a fost făcută şi lumea nu L-a cunoscut.
A venit la ai Săi[+] şi ai Săi nu L-au primit.
Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu:
celor care cred în Numele Lui, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu.
Şi Cuvântul S-a făcut carne şi a locuit printre noi (şi noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har şi de adevăr;
(Ioan ·a mărturisit despre El şi a strigat, spunând: „Acesta era Cel despre care am zis: «Cel care vine după mine este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine»“.)
Pentru că noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har peste har;
pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
16 επεισόδια